Pe 26 aprilie curent, a avut loc, în format online ședința Comisiei Naționale pentru Proprietatea Intelectuală (CNPI). La ședință au participat reprezentanți ai organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum și ai organelor de drept şi de control, responsabile pentru protecţia și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, membri ai CNPI, inclusiv specialiști din cadrul acestora.
Ședința a fost deschisă și prezidată de către Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului, Președinte al Comisiei CNPI, care a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, manifestându-și recunoștința pentru munca și implicarea specialiștilor în domeniul proprietății intelectuale, un important motor al dezvoltării economice, culturale și sociale.
În cadrul ședinței au fost examinate și aprobate Rapoartele de monitorizare consolidate referitoare la realizarea Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale până în anul 2020 (perioada de raportare 2020, precum și implementarea celei de a III-a etape a Strategiei), prezentate de Viorel Iustin, Director general al AGEPI. S-a remarcat faptul că atât în anul 2020, cât și pe parcursul ultimei etape, anii 2018-2020, implementarea Strategiei s-a realizat cu succes, acțiunile și obiectivele propuse au fost îndeplinite în deplină măsură, fiind, astfel, atinse rezultate importante și performanțe în domeniu.
Reprezentanții autorităților au apreciat eforturile și contribuția importantă a AGEPI în dezvoltarea și consolidarea sistemului național de proprietate intelectuală, au remarcat colaborarea eficientă dintre instituții pe segmentul proprietății intelectuale, atât la nivel național cât și internațional, mizând pe realizări remarcabile și în continuare.
Mai multe informații despre Comisia Națională pentru Proprietatea Intelectuală pot fi accesate la adresa: http://agepi.gov.md/ro/services/comisia-națională-de-pi.