2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI-ANPC: protectia consumatorului, de comun acord

01.11.2010

La 25 octombrie 2010 a avut loc o sedinta comuna de lucru a persoanelor responsabile din cadrul Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI) si Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei (ANPC). Intrunirea s-a axat pe discutarea convergentelor legislative din domeniul protectiei marcilor comerciale si de servicii, precum si a actiunilor comune care urmeaza a fi intreprinse de AGEPI si ANPC in acest scop.

In cadrul sedintei, reprezentantii ANPC au reiterat faptul ca, potrivit art. 8(1)d) al Legii Republicii Moldova cu privire la protectia concurentei nr. 1103-XIV din 30.06.2000, „agentului economic i se interzice sa efectueze acte de concurenta neloiala, inclusiv: sa foloseasca neautorizat, integral sau partial, marca comerciala, emblema de deservire a altor obiecte ale proprietatii industriale, firma unui alt agent economic, sa copieze forma, ambalajul si aspectul exterior al marfii unui alt agent economic”.

Pe de alta parte, legislatia in domeniul marcilor nu impune conditia desfasurarii activitatii de productie, de comert sau de prestare a serviciilor la data depunerii cererii de inregistrare a marcii.

Deci, AGEPI nu este in drept sa ceara solicitantului prezentarea informatiei referitoare la activitatea acestuia, la scopul inregistrarii etc., toate actiunile acestuia fiind admise reiesind din principiile bunei-credinte.

„Republica Moldova si-a conformat legislatia nationala la standardele internationale, a informat audienta dl Andrei Moisei, directorul Departamentului juridic AGEPI. In special, Tratatul privind dreptul marcilor, la care RM a aderat prin Hotararea Parlamentului nr. 614-XIII din 27 octombrie 1995, prevede urmatoarele: in perioada examinarii cererii de solicitare a certificatului de inregistrare a marcii nu pot fi pretinse:

I) remiterea unui certificat sau a unui extras dintr-un registru al comertului;

II) indicatia conform careia solicitantul exercita o activitate industriala sau comerciala, precum si prezentarea dovezii corespunzatoare;

III) indicatia ca solicitantul exercita o activitate care corespunde produselor sau serviciilor enumerate in cerere, precum si prezentarea dovezii corespunzatoare;

IV) prezentarea dovezii inscrierii marcii in registrul marcilor unei alte parti contractante sau al unui stat parte la Conventia de la Paris, care nu este o parte contractanta, cu exceptia cazurilor cand solicitantul invoca aplicarea art. (6) quinquies din Conventia de la Paris”.

Deci, concurenta neloiala nu poate fi constatata sau invocata de AGEPI la etapa examinarii cererii si nici procedura de depunere, examinare si inregistrare a cererii de inregistrare a marcii nu poate fi considerata drept act de concurenta neloiala.

La fel, legislatia nu prevede anularea inregistrarii marcii pe motivul constatarii unui act de concurenta neloiala, dat fiind faptul ca concurenta neloiala imbraca diverse forme de actiune din partea concurentilor. Examinarea este obligata sa urmareasca doar acele actiuni, care conduc la crearea unei confuzii, cu implicarea marcii examinate.

Persoanele fizice si juridice participante la raporturile juridice civile trebuie sa-si exercite drepturile si sa-si execute obligatiile cu buna-credinta, in acord cu Legea, cu contractul, cu ordinea publica si cu bunele moravuri (Codul civil al RM). Buna-credinta se prezuma pana la proba contrara. Incalcarea obligatiei de exercitare a activitatii cu buna-credinta atrage nulitatea inregistrarii marcii. Marca este declarata nula in urma unei cereri de anulare, depusa la Curtea de Apel Chisinau, care considera ca marca ar fi fost inregistrata cu rea-credinta in cazul in care, la momentul depunerii cererii de inregistrare a acesteia, solicitantul stia sau putea sti despre existenta, inclusiv in strainatate, a unei astfel de marci ce se bucura de renume in tara de origine si este promovata in Republica Moldova sau se negociaza o astfel de promovare. La moment, exista 23 de hotarari judecatoresti de anulare a marcilor pe motiv de inregistrare cu rea-credinta.

La finele sedintei, conducerea AGEPI a subliniat faptul ca, in calitate de oficiu care receptioneaza si examineaza cererile de inregistrare a marcilor, Agentia este limitata in posibilitatea de a evidentia si a respinge inregistrarile pe motivul concurentei neloiale sau depunerii cu rea-credinta a cererii, insa este disponibila sa coopereze cu toate organele si organizatiile menite sa asigure atat protectia consumatorilor, cat si a producatorilor, in masura in care partenerii sai, in limitele prevederilor legislatiei in vigoare, pot initia proceduri de opozitii, contestatii sau anulare a inregistrarii unei marci. Derularea corecta a actiunilor, care vor demonstra cu claritate constatarea actului de concurenta neloiala si efectul acestei constatari asupra OPI inregistrate, va contribui la consolidarea unei practici efective in vederea respectarii atat a drepturilor persoanelor interesate, cat si a principiilor stabilite de legislatia internationala si cea nationala in domeniul proprietatii intelectuale.