Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) invită doritorii să participe la Webinarul regional privind soluționarea alternativă a litigiilor (ADR) în domeniul cercetării-dezvoltării și transferului de tehnologie. Evenimentul este organizat de Centrul de Arbitraj și Mediere al OMPI și va avea loc în data de 28 octombrie 2025, între orele 10:30 – 12:15, în format online.
Webinarul este destinat părților interesate din regiunea Europei Centrale, Statelor Baltice și Țărilor Mediteraneene (CEBSMC), oferind o platformă de informare și schimb de experiență privind modelele de colaborare în cercetare-dezvoltare și transfer de tehnologie, precum și serviciile de soluționare alternativă a litigiilor oferite de OMPI în acest context.
Programul include prezentări din partea experților OMPI și a unor specialiști cu experiență în domeniul medierii și arbitrajului, urmate de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Evenimentul se adresează în special reprezentanților centrelor de cercetare și dezvoltare, oficiilor de transfer tehnologic, universităților, agențiilor de inovare, practicienilor în domeniul juridic și proprietății intelectuale, precum și altor entități implicate în ecosistemul inovării.
Pentru participarea la webinar este necesară înregistrarea prealabilă, accesând link-ul:
https://wipo-int.zoom.us/webinar/register/WN_IINJnBKQQpSMgjse6zU8EQ#/registration
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală încurajează toate instituțiile și organizațiile relevante din Republica Moldova să participe la acest eveniment și să disemineze informația în rândul părților interesate. Webinarul reprezintă o oportunitate importantă de a aprofunda cunoștințele privind mecanismele eficiente de soluționare a litigiilor în domeniul cercetării și inovării, contribuind astfel la dezvoltarea unui cadru favorabil cooperării și transferului de tehnologie în regiune.
