2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Republica Moldova a urcat în clasamentul Indicelui global al inovației

29.09.2022

Republica Moldova s-a plasat pe locul 56 din 132 de țări și economii în clasamentul Indicelui global al inovației 2022 (The Global Innovation Index, GII), urcând astfel 8 poziții comparativ cu anul precedent.

Indicele global al inovației este unul dintre cele mai importante studii de referință pentru măsurarea performanței țărilor în baza inovării. Studiul include 132 de țări din întreaga lume și examinează în jur de 80 de indicatori printre care: capitalul uman și de cercetare, infrastructura, creditele, investițiile, interconexiunile, inovarea, rezultatele activității creative etc. Scopul acestuia este de a familiariza publicul cu evoluțiile sectorului inovațional și de a aborda acest domeniu dincolo de mecanismele tradiționale de inovare, reflectând prin prisma indicatorilor ce țin de cercetare și dezvoltare situația la nivel global, regional și național.

Raportul, lansat la 29 septembrie, conține grafice axate pe relația dintre nivelurile de venit (PIB pe cap de locuitor) și performanța inovației (scor GII). Astfel, conform raportului, Republica Moldova, timp de 12 ani consecutiv, înregistrează performanțe pozitive în ceea ce privește inovarea în raport cu nivelul său de dezvoltare economică.

Potrivit clasamentului, în anul 2022, la sub-indicele intrări de inovații țara noastră s-a clasat pe locul 78 (80 în 2021), iar la sub-indicele ieșiri de inovații a ocupat locul 46 (54 în 2021).  

Astfel, comparativ cu 2021, Republica Moldova a înregistrat un clasament mai bun la categoriile: ieșiri creative – locul 43, cunoștințe și rezultate tehnologice – locul 49, capitalul uman și cercetare – locul 62, sofisticarea afacerilor – locul 79. Celelalte categorii au înregistrat mici regrese din cauza condițiilor sociale și a crizei economice: infrastructura pe locul 84, sofisticarea pieței – locul 79, iar la capitolul instituții – locul 98.   

La nivel global, țara noastră s-a poziționat pe locul 11 în categoria țări cu venituri medii superioare din totalul de 36 de state (pe poziții vecine fiind Serbia și Mexic).

Punctele forte care au dus la urcarea în clasament a Moldovei sunt: modele de utilitate în funcție de origine, creditele de la instituții de microfinanțare, mărcile după origine, designul industrial după origine etc.

Același clasament relevă și punctele slabe ale țării precum: piața internă, colaborarea dintre universități și industrie, capacitățile logistice, politicile de afaceri ș.a.

Cel mai înalt loc ocupat de către Republica Moldova în acest clasament a fost 39 în anul 2011.

Conform ediției curente a Indicelui global al inovației Elveția conduce clasamentul, păstrându-și poziția de top din 2011. Aceasta este urmată de Statele Unite ale Americii, Suedia, Marea Britanie și Olanda.

Țările vecine: România ocupă locul 49, în timp ce Ucraina este pe locul 57 imediat după Republica Moldova.

Ediția din 2022 a GII s-a concentrat pe efectul anticipat al inovației în trei domenii-cheie: productivitate, creștere economică și bunăstarea societății în următoarele decenii. Ultimele două ediții au luat în considerare și impactul pandemiei de COVID-19 asupra inovației – scăderea productivității și alte provocări permanente.

Clasamentul Indicelui global este publicat anual din 2007 și este realizat de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), Universitatea Oxford, Institutul Portulans, Institutul European de administrare a afacerilor, Institutul internațional pentru dezvoltarea managementului, INSEAD ș.a.  

Rezultatele detaliate ale studiului pot fi consultate aici: https://www.globalinnovationindex.org/gii-2022-report#