2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Salonul International de Inventica, Cercetare si Tehnologii noi “Brussels Innova-2010”

01.11.2010

In perioada 18-20 noiembrie 2010, la Bruxelles (Belgia) se va desfasura Salonul International de Inventica, Cercetare si Tehnologii Noi “Brussels Innova-2010”. Comitetul organizatoric al Salonului “Brussels Innova” propune suport si promovare inventatorilor si intreprinderilor inovatoare, stabilirea relatiilor de cooperare intre generatorii de idei si cei care le vor implementa in practica. Partenerii Salonului sunt: Camera de Comert si Uniunea Intreprinderilor din Bruxelles, The Idea Monopoly, IVV (Innovatie Vereniging Vlaanderen).

„Brussels Innova-2010” va cuprinde 4000 de m2 de spatiu expozitional, 30 de tari reprezentate, 2000 de vizitatori profesionali, circa 500 de inovatii si o acoperire de presa din toata lumea. Succesul Salonului este asigurat de numarul important de expozanti si vizitatori, precum si de diversitatea tarilor lor de origine. „Innova” reuneste la Bruxelles motoarele de dezvoltare economica viitoare a continentului european si nu numai, le ofera vizibilitatea pe care o merita si potentialele contacte in termeni de: capital de risc, parteneriate tehnologice, acces la subventii si alta asistenta guvernamentala, asistenta juridica si protectie a proprietatii intelectuale, diseminare de informatie, subcontractarea de productie etc.

Inovatii de viitor, inventii cotidiene, mecanisme ingenioase, prototipuri originale, ateliere de instruire, istorii de succes .... vor face spectacolul de la „Bruxelles Innova” si in anul curent.

La salon sunt asteptate delegatii ambitioase din diverse tari, formate din cercetatori eminenti, reprezentanti ai centrelor de cercetare si ai unor organisme consultative in domeniul inovarii, companii inovatoare, IMM-uri si antreprenori care doresc sa prezinte sau sa-si vanda produsele/serviciile lor revolutionare, universitati, incubatoare inovationale, inventatori care intentioneaza sa-si faca cunoscute ideile si sa-si testeze elaborarile in fata unui public larg, consilieri, consultanti privati si publici in materie de inovare, oficii de brevete, uniuni de afaceri, editori ai revistelor de tehnologie, stiinta si inovare etc.

Se doreste ca Salonul sa fie vizitat de antreprenori care cauta noi oportunitati de investitii, companii specializate in productie/comercializare care cauta sa externalizeze realizarile lor in C/D, potentiali inventatori care au nevoie de consultanta pentru a materializa ideile lor, jurnalisti care insotesc delegatiile din tarile lor sau care sunt in cautare de noutati in domeniu, persoane care vor sa recruteze forte noi pentru departamentele stiintifice si tehnologice, trendspotteri - cei care ajuta la identificarea noilor tendinte, a directiilor in care evolueaza economia mondiala, a schimbarilor din ce in ce mai rapide pe termen scurt, mediu sau lung in tehnica, medicina, tehnologii de mediu etc.

Momentele culminante ale Salonului vor fi: Concursul „Bruxelles Eureka”, prezidat de catre un juriu de experti nationali si internationali care va aprecia cele mai bune inovatii prezentate la Salon (ceremonia de premiere va avea loc pe 20 noiembrie) si Concursul tinerilor inventatorilor, cu varsta cuprinsa intre 12-25 de ani, care are menirea sa incurajeze generatiile tinere sa gandeasca la viitor. In perspectiva, castigatorul acestui concurs va avea posibilitatea sa participe la Concursul „Bruxelles Eureka”. In plus, este preconizata o suita larga de conferinte si dezbateri care vor antrena reprezentanti activi din domeniul afacerilor, consultanti din sfera inovarii, exponenti ai sectoarelor public si privat.

Republica Moldova va fi reprezentata la Salonul International de Inventica, Cercetare si Tehnologii Noi “Brussels Innova-2010” de catre dl Aurelian Gulea, membru-corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, profesor-universitar, coordonator national si membru al Juriului International al Salonului dat. Participarea inventatorilor nostri la acest for este posibila gratie asistentei acordate de Guvernul RM prin intermediul Programului de participare a Republicii Moldova la expozitii internationale in anul 2010, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.71 din 9 februarie 2010, si bugetului Programului „Promovarea exportului pentru anul 2010”. In scopul promovarii realizarilor inventatorilor nostri la saloanele internationale de profil, in cadrul acestui Salon AGEPI va prezenta un stand expozitional privind functionarea sistemului national de PI si va oferi unele distinctii celor mai prolifici expozanti si participanti.

Detalii: http://www.brussels-innova.com/home.aspx