2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Apelează la serviciul gratuit de prediagnoză a proprietăţii intelectuale

19.04.2021

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) oferă servicii de prediagnoză a proprietăţii intelectuale (PI), servicii care reprezintă un studiu particularizat al portofoliului obiectelor de PI din cadrul întreprinderii – invenții, mărci, desene şi modele industriale, obiecte protejate prin dreptul de autor şi drepturile conexe, inclusiv activitatea de comercializare, gestionare și utilizare eficientă a acestora.

Prediagnoza proprietăţii intelectuale este destinată în primul rând IMM-urilor, deoarece spre deosebire de marile corporaţii acestea nu dispun de subdiviziuni specializate antrenate în mod exclusiv în gestiunea PI.

Când trebuie să apelaţi la serviciul de prediagnoză a proprietăţii intelectuale?

• atunci când vă propuneţi implementarea tehnologiilor şi produselor noi;

• în cazul dificultăţilor la înregistrarea obiectelor de proprietate intelectuală;

• dacă doriţi să vă protejaţi produsele şi serviciile;

• atunci când intenţionaţi să utilizaţi mai eficient tehnologiile noi, cunoştinţele, produsele informaţionale, alte obiecte de proprietate intelectuală;

• dacă doriţi să aveţi o poziţie fermă pe piaţă, să îmbunătăţiţi imaginea întreprinderii, produselor şi serviciilor.

Pentru ce solicitaţi serviciul de prediagnoză a proprietăţii intelectuale?

• pentru estimarea potenţialului inovaţional al întreprinderii şi gradului de utilizare a acestuia;

• pentru stabilirea unor modalităţi adecvate de protecţie a produselor intelectuale de care dispuneţi;

• pentru diminuarea riscului de contrafacere a produselor.

Cum se derulează prediagnoza proprietăţii intelectuale?

• specialiştii AGEPI efectuează o vizită la întreprindere sau, în condițiile situației epidemiologice din cauza pandemiei de COVID-19, o „vizită online”, , în cadrul căreia împreună cu Dvs. examinează starea de lucruri în ceea ce priveşte utilizarea şi protecţia proprietăţii intelectuale (produselor, tehnologiilor, licenţelor, brevetelor, know-how etc.);

• informaţia acumulată se generalizează şi se întocmeşte un raport în care se specifică obiectele de proprietate intelectuală disponibile, modalităţile eficiente de protecţie a acestora, recomandări particularizate privind modul în care PI poate impulsiona atingerea unor performanţe economice.

Serviciile de prediagnoză pentru întreprinderile mici şi mijlocii se acordă gratuit.

Confidenţialitatea informaţiilor oferite şi a rezultatelor studiului de prediagnoză este garantată.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la tel.: (+373 22) 400-592, 400-500.