2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Call-center:
(+373-22) 400500

Anti-corruption line:
(+373-22) 400500

Expozitia Nationala „Fabricat in Moldova-2012”

02/10/2012

La lucrarile celei de-a XI-a editii a Expozitiei Nationale „Fabricat in Moldova” , care s-a desfasurat la CIE “Moldexpo” in perioada 31 ianuarie-4 februarie curent, AGEPI a participat cu un amplu stand informational privind protectia, valorificarea si apararea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova.

Participantii si vizitatorii expozitiei au primit gratuit la standul AGEPI consultanta calificata si materiale informationale (brosuri, pliante) cu privire la sistemul national si international de protectie a obiectelor de proprietate intelectuala (inventii, marci, soiuri de plante, design industrial etc.).

Pe data de 2 februarie curent, in cadrul Programului manifestarilor de afaceri al expozitiei, AGEPI a organizat Seminarul „Inregistrarea internationala a marcii - instrument al strategiei exportului de produse pentru Republica Moldova”.

La seminarul tinut de catre specialistii AGEPI au fost prezenti reprezentanti ai agentilor economici participanti la expozitie, inclusiv din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, asociatiilor de producatori din republica, altor institutii ale administratiei publice centrale si locale,.

Seminarul a avut drept scop informarea participantilor privind noutatile legislative in domeniul protectiei marcilor de produse si servicii, beneficiile inregistrarii marcilor pe cale nationala si internationala, precum si importanta acestora in promovarea imaginii intreprinderilor autohtone pe piata interna si externa.

Seminarul a fost moderat de catre dna Svetlana Munteanu, vicedirector general AGEPI, care a mentionat importanta comportamentului corect din partea agentilor economici in conditiile economiei de piata, necesitatea inregistrarii si utilizarii unor marci de produse si servicii inteligente si puternice, care sa excluda imitarea semnelor notorii, sa comporte acea individualitate care aduce beneficii producatorului, care atrage si ataseaza consumatorii in raport cu produsele sale. Pentru aceasta, producatorul trebuie sa aiba cunostintele necesare in domeniul marcilor, sa se documenteze temeinic inainte de a inregistra o marca, a subliniat moderatoarea.

Participantii au urmarit cu interes comunicarea dnei Svetlana Sahan, sef Sectie marci nationale, AGEPI, care a expus cu lux de amanunte procedura de inregistrare a marcii pe cale nationala, cerintele fata de materialele cererii, sursele de informatie in domeniul marcilor, disponibile cu titlu gratuit pe site-ul AGEPI, precum si rolul marcilor in promovarea succesului comercial al intreprinderilor.

Dra Lilia Railean, expert coordonator in Sectia marci internationale, a explicat asistentei cerintele de baza privind inregistrarea internationala a marcilor, iar dl Liviu Sibov, jurist principal in Sectia contencios si statut juridic OPI, AGEPI, a vorbit despre asigurarea drepturilor asupra marcilor in Republica Moldova si in strainatate, despre cadrul legal national si international in domeniu, a nominalizat organele nationale in competenta carora intra asigurarea drepturilor de PI etc.

Dna Natalia Mogol, director adjunct Departament marci, modele si desene industriale, AGEPI, a intervenit cu completari si exemple concrete pe marginea comunicarilor facute de specialistii AGEPI, a tras cateva concluzii de rigoare, si anume: a) marcile depuse spre inregistrare trebuie sa fie originale, b) inregistrarea marcii este conditia de baza pentru a beneficia de avantajele oferite de acest important obiect de proprietate intelectuala, c) titularii trebuie sa se gandeasca la oportunitatea inregistrarii marcilor in tarile unde au interese comerciale.

Organizatorii seminarului au raspuns la o serie de intrebari adresate de cei prezenti cu referire la principiul teritorial al inregistrarii marcilor, selectarea claselor de produse si servicii pentru care se inregistreaza marcile, cazurile de inregistrare a marcilor autohtone in alte tari si caile de aparare a drepturilor adevaratilor titulari, obligativitatea utilizarii semnelor inregistrate etc.

Expozitia Nationala “Fabricat in Moldova”, editia a XI-a, este organizata de Camera de Comert si Industrie in colaborare cu Ministerul Economiei, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova. La editia din acest an au participat circa 300 de agenti economici din diferite ramuri ale economiei nationale, pe o suprafata expozitionala de 1600 m.p. In cadrul Expozitiei s-au desfasurat un amplu Program de manifestari de afaceri (seminare, mese rotunde, concursuri, precum si Targul locurilor de munca).